Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe este o infracțiune ce poate avea consecințe deosebit de grave, atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic aceasta fiind reglementată de art. 336 din Codul penal.
Ce prevede textul de lege?
Pentru început, arătăm că forma simplă a infracțiunii constă în acțiunea unei persoane de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, iar la momentul prelevării mostrelor are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Forma asimilată se referă la fapta persoanei aflate sub influenta unor substanțe psihoactive.
Forma agravată a infracțiunii face trimitere la persoane ce efectueze transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase, ori, se afla în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere.
Obiectul este reprezentat de fapt de relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumuri publice, siguranța ce implică interdicția de a conduce o mașină cu depășirea limitei de îmbibație alcoolice prevăzuta legal.
Care este plafonul care determină existența infracțiunii?
Plafonul minim admis în sensul îmbibației alcoolice din sânge este prevăzut de lege la valoarea de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Important de avut în vedere este ca aceasta valoarea să existe la momentul prelevării mostrelor biologice.
Mai mult, este esențial să înțelegem distincția dintre concentrația de alcool în aerul expirat, ce se testează cu aparatul etilotes și care, de obicei, se constata de organele de poliție care efectuează opririle în trafic și îmbibație alcoolică din sânge ce se constată doar în urma prelevării de mostre biologice la un centru medical.
În momentul în care alcoolemia înregistrată pe etilotest este de 0.4 mg/l sau mai mare, șoferul urmează să fie dus la un centru medical în vederea prelevării de mostre biologice. Refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substanțe psihoactive se pedepsește constituie infracțiune.
În ceea ce privește consumul de substanțe, este important de menționat că în acest sens nu există o limită care să determine existența infracțiunii.
Dilema morala
Conducerea sub influenta alcoolului este o problema de ordin public care afecteaza societatea in ansamblul ei, in special din cauza numarului mare de persoane care comit aceasta infractiune. Potrivit statisticilor publicate de Ministerul Afacerilor Interne, in anul 2020 au fost
inregistrate peste 50.000 de cazuri de conducere sub influenta alcoolului, ceea ce reprezinta aproximativ 16% din totalul accidentelor de circulatie inregistrate in aceeasi perioada.
Pe lângă consecințele legale, conducerea sub influența alcoolului poate avea și consecințe sociale grave. Accidentele de circulatie cauzate de șoferii care conduc sub influența alcoolului pot duce la rănirea sau chiar la decesul altor persoane, ceea ce poate avea un impact profund asupra familiilor și a comunităților.
În plus, persoanele care au fost condamnate pentru conducere sub influența alcoolului pot avea probleme în gasirea unui loc de muncă, deoarece mulți angajatori sunt reticenți să angajeze persoane care au antecedente penale. Acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra vietii financiare și a stării de bine a persoanelor afectate.
De ce aveți nevoie de un avocat?
Dată fiind severitatea infracțiunii, asistența unui avocat este esențială pentru a ajuta la apărarea drepturilor și intereselor dumneavoastră.
Un avocat specializat în domeniul infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului va cunoaște legea și regulile aplicabile în cazul dumneavoastră, va putea explica la ce să vă așteptați si va putea identifica orice probleme sau neregularități în ceea ce privește cercetarea și procesul dumneavoastră.
Nu în ultimul rând, avocatul vă poate ajuta să vă pregătiți pentru proces de la A la Z.
Practica judiciara? Practica majoritară a instanţelor locale este orientată spre soluţii de condamnare la pedeapsa amenzii sau la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere, soluţii care conduc la pierderea dreptului de a conduce.